Cornel Lupu (* 1925)

CORNEL LUPU

 

Vă rog să-mi spuneţi cum vă numiţi?

Mă numesc Lupu Cornel.

Data naşterii?

Data de 29 august 1925.

Religia?

Ortodox.

Naţionalitatea?

Naţionalitatea română.

Studii?

Studii… Şcoala medie de comerţ şi mişcare CFR.

Aş dori să vă mai întreb, la data arestării ce profesie aveaţi?

La data arestării eram impiegat de mişcare, chiar în timpul serviciului eram când... înainte c-o oră de predarea serviciului a venit Securitatea şi m-a ridicat din staţie... încă în uniformă, aşa cum eram în serviciu, cu şapcă roşie...

Aţi avut activitate în vreun partid politic înainte de arestare?

N-am făcut parte din nici un partid politic.

Simpatii? Aţi avut simpatii faţă de vreun partid sau altul?

Păi simpatii... nu am avut pentru că înainte eram tânăr când erau partidele şi n-am făcut parte din nici un partid.

O să vă rog să-mi spuneţi şi cum s-a întâmplat, cum aţi fost arestat...

Foarte simplu după părerea... organelor care m-au arestat. Au intrat în birou şi mi-au solicitat să fac predarea serviciului... întrucât nu era colegul care trebuia să mă schimbe, şeful de gară nu era în localitate... i-am spus: N-are cine să mă schimbe la ora asta pentru că mai am o oră până la predarea serviciului. Şi... Nici o grijă, că avem noi om care să vină să te schimbe. Era deja pregătit de Securitate, mersese pe la cabine, pe la revizia staţiei, cum se făcea atunci revizia staţiei înainte de intrarea în servici... şi o venit imediat în birou şi m-a obligat să fac predarea serviciului.

În ce dată a fost aceasta... arestarea?

În data de 25 octombrie 1958.

Vi s-a pus în vedere de ce sunteţi învinuit când aţi fost arestat?

Nici o... învinuire nu mi-o adus (râde). M-a luat în dubă... într-un ARO era pe vremea aceia, într-un ARO, IMS practic, şi... a venit acasă, mi-a făcut o percheziţie că mi-a-ntors toată casa pe dos... şi nu ştiam ce le trebe, ce caută. Ei erau... Eram bănuit că fac parte dintr-o organizaţie, şi... organizaţie care avea un semn de recunoaştere între membrii de partid (sic!) un bănuţ, bănuţ cum era pe timpu’ acela, bănuţu’ care a apărut atunci în circulaţie, stanţat cu un triunghi, ca semn de recunoaştere între membrii organizaţiei. Or eu aşa ceva n-am văzut şi nici n-am avut. Percheziţie totală dar n-au avut ce să găsească.

Aveau mandat de percheziţie? Vi l-au prezentat?

Nu mi-au prezentat nimic.

Şi dup-aceia deci v-au percheziţionat casa, după care...

După ce mi-au întors casa pe dos... în maşină şi cu ochelari la ochi... faţa la perete când am ajuns la Securitate... n-am mai văzut pe nimeni, n-am mai cunoscut pe nimeni, tot eram... în secret se lucrase.

Unde v-au dus de-acasă? Unde-aţi fost dus prima dată?

Mai întâi în Sec... la Securitate-n Orăştie şi de-aicea la Deva.

V-au ţinut mult în Orăştie?

În aceiaşi seară, noaptea, când m-au arestat seara... noaptea m-a şi dus la Deva. Nu mai ştiam când, unde-am ajuns, pentru că... era noapte, cu ochelari la ochi, n-am mai ştiut unde mă găsesc. Numai că pe ormă am aflat că sunt în Deva..

La Orăştie aţi fost... vi s-a luat un interogatoriu sau nu?

Nu mi s-a luat nici un interogatoriu. Aicea atâta mi-a luat verigheta de pe dejet şi... m-a... mi-a luat cureaua şi...

Şireturile...

Da. Restu’ nu, nu, nici o percheziţie corporală aşa.

Şi aţi fost singur... singuru’ care-aţi fost dus atuncea la Deva, în noaptea respectivă, sau au mai fost şi dumneavoastră?

Nu mai ştiu...

Nu v-aţi putut da seama?

...pentru că în maşină n-am mai văzut pe nimeni... cum am fost cu ochelari şi...

Şi la Deva... cum... ce s-a-ntâmplat?

La Deva m-au dus şi m-a... m-a băgat într-o celulă... şi-acolo... nu mai ştiu, că mai ştiam acolo la subsol, ziua noapte când era... şi ulterior m-au chemat la un anchetator sus, tot aşa cu ochelari şi dus de braţ de securistul respectiv... M-a dus la anchetator. Acolo mi-a spus pentru ce sunt... arestat. Eu întrucât nu ştiam absolut nimica de tot ceea ce mi se pusese la învinuire n-am ştiut ce se întâmplă, pentru că eram străin complet de tot ceea ce mi se în... mi se învinuiau. Şi am dat o declaraţie atunci: Nu ştiu. N-am cunoscut. Prima dată atât, foarte scurt. Pe ormă din nou jos la beci, am stat acolo, nici nu mai ştiu cât am stat... pentru că prea puţin m-a anchetat, de vreo 3 ori dacă m-au dus la anchetator... Sigur că între timp anchetatoru’ a umblat afară, pe la colegi, pe la vecini, pe la rude, pe la toţi cunoscuţii, să ia declaraţii despre mine. Şi... asta fiind arestarea la 25 octombrie, înainte de proces, care avea loc în 22 decembrie, mă duce anchetatoru’ din nou în birou, îmi pune dosaru-n faţă şi: Citeşte! L-am luat, l-am citit filă de filă... am răsfoit tot... Nu am găsit cel puţin o declaraţie împotrivă, care să spună că „Lupu a făcut cutare sau ştia de cutare... l-am organiz... l-am recrutat în organizaţie...” absolut nimic. Eu ziceam dacă asta-i... ăsta-i dosaru’ cu care mă duce-n instanţă, luni io trebe să fiu liber... să fiu acasă. Nu are ce să mă condamne. Însă... n-a fost tocmai aşa, pentru că... procesul a fost secret. Nu au avut voie nici familiile nici... nimeni n-a intrat decât Securitate a fost în sală. Şi vine în boxă la mine un domn avocat, să prezintă: Domnu’ Lupu, eu sunt avocatul dumneavoastră din oficiu, vă rog să-mi spuneţi ce cunoaşteţi în legătură cu Organizaţia „Garda Albă”... aşa cum o denumise Securitatea, şi de care eu acolo auzisem în Securitate...

La proces... Sau înainte de proces?

Da, în Securitate...

A, deci vi s-a spus... vi s-a pus în vedere de ce sunteţi acuzat?

Da, mi-a spus că... ce ştiu, că tocmai astea erau întrebările şi-n anchetă: Ce cunosc în legătură cu Organizaţia „Garda Albă”? Ori eu habar n-am avut de această organizaţie...

Şi vine avocatul la mine în boxă, se prezintă: Domnu’ Lupu, eu sunt avocatul dumneavoastră din oficiu, vă rog să-mi spuneţi ce cunoaşteţi în legătură cu Organizaţia „Garda Albă”... Ori eu ce era să-i mai spun, pentru că în tot dosaru’ astea erau declaraţiile, că „nu ştiu, nu cunosc, nu mi-o spus nimeni nimic de ea”. Atât i-am spus şi avocatului, foarte scurt... No... bine, mulţumesc.

Când ne-au judecat, între timp, vine rândul meu, că ne-au luat pe rând pe fiecare să... ce avem de spus. Se ridică avocatul meu şi spune: În legătură cu cazul Lupu... nu recunoaşte nimic. Punct. Şi s-a aşezat. N-a mai contat că-i Lupu în cauză sau... ce se-ntâmplă, că ei n-au judecat cazu’ Lupu, practic, ei au judecat lotu’... lotu’ integral, adică cei 25 de oameni pentru că această organizaţie aşa o fost făcută de Securitate din 3 loturi. Lotu’ I care a fost... nu mai ştiu exact în ce dată a fost judecat, pe ormă noi am fost în 22 noiem... ăăă 22 decembrie... şi după noi a mai urmat încă un lot, lotu’ III. În fiecare lot erau câte 25 de oameni. Şi sigur că a vorbit de fiecare, n-am avut voie să ne apărăm noi, să spunem nimic, şi... ni se cere condamnarea... dintre cei 25 unu’ la 3 ani, vreo doi la 5 ani şi restu’ muncă silnică... pă viaţă. Şi cu asta procesul s-a terminat. Ne duce din nou la penitenciar, şi acolo după toate condamnările cerute asupra noastră, sub poartă acolo la penitenciar, ne aliniază pe două rânduri, ne-ntoarce la dreapta, vine comandantu’... nu ştiu cum îl chema, pentru că noi n-am avut încredere nici în anchetatori de adevăratul lor nume, pentru că ei aveau nume conspirativ... Dar după câte am auzit în penitenciar i se spunea Bălăiţă, alţii Nistor... Tot felu’ de nume, dar adevăratul nume nu-l ştiam. Şi după ce ne-aliniază acolo vine în faţa noastră şi începe cu primu’ acolo: Băi banditule, di ce n-ai recunoscut? Şi dăi, şi dăi la pălmi... Era, de fapt, un bătrân, un ţăran din comuna Zlaşti de lângă Hunedoara, un om... habar n-avea el ce-i aia politică... L-a luat şi l-a pălmuit bine, pe ormă a trecut la altu’... Îl ia pe Marina Gheorghe în primire... L-a pălmuit până a ameţit omu’, o căzut jos. Acolo fiind grămadă, covrig făcut, cu cizmele îi trăgea cu picioarele-n burtă, cum joci la fotbal cu el. E, după asta, sigur că n-a fost suficient[ă] condamnarea de muncă silnică pe viaţă, ne mai trezim şi bătuţi acolo.

Şi pe urmă ne-a dus în celulă... acolo am stat 15 zile termenul de recurs. Într-o dimineaţă vine gardianu’ şi pe vizetă introduce o coală de hârtie să facem recurs... la proces. Şi-atunci eu am luat hârtia şi-am scris pe ea: „Întrucât nu am avut dreptu’ la apărare în primă instanţă, renunţ la recurs.” Deci cu toată condamnarea de muncă silnică pe viaţă... dacă am văzut cum au procedat, am refuzat şi recursul. Şi după 15 zile... sau nu mai ştiu nici exact câte zile au mai fi trecut, că ne-au transferat la Jilava... Acolo era Centru de triere... de-acolo ne-au dus la Gherla... Acolo am stat tot timpu’ izolaţi la celulă pentru că n-aveam voie nici să ieşim la muncă, cu toate că-i zicea muncă silnică... nu ne-a scos nici la muncă, până în anul 1962. În anul 1962 am primit informarea că suntem... adică ni s-a comutat pedeapsa de la muncă silnică pe viaţă la 25 de ani.

Să revenim puţin înainte, la Deva. După proces... eraţi toţi cei 25 într-o celulă?

Nu, eram împrăştiaţi prin celule, nu eram 25 grupaţi. Era’ şi alte cazuri, nu eram numai din organizaţia noastră. Eram... şi din alte.

Dar în celula în care eraţi dumneavoastră mai erau şi alţii care fuseseră implicaţi în respectivul grup?

Nu mai era cu mine în... celulă nici unu’, pentru că, probabil, ei aşa au lucrat, să ne ţină izolaţi, să nu putem lua legătura între noi, să ne informăm, să ne... Şi eram cu alţii.

Şi nu ştiţi la recurs cam câţi dintre dumneavoastră au... acceptat cererea?

Nu ştiu câţi au făcut recurs dintre ei, ştiu doar că soţia acasă a făcut recurs şi a avut destule probleme că a umblat pe la Bucureşti, pe la avocaţi... Într-adevăr, avocatul care a fost la Deva l-a găsit şi la Bucureşti şi i-a spus soţiei: Doamnă, scoatem dosarul din lot... şi să-l judece separat, că dacă-l judecă separat v-a fi pus în libertate, pentru că n-are motive de condamnare. Da’ numa asta n-a mai fost.

Şi de ce eraţi acuzat în... Grupul respectiv de ce era acuzat? Care era motivul?

Era un motiv foarte serios inventat de Securitate... căci ei ne învinuiau că am vrut să luăm legătura cu anglo-americanii, să ne trimită aparate de radio, recepţie şi emisie, să ne trimită armament şi muniţie, să... luăm... legătura cu ei şi să răsturnăm conducerea stăpânirii de pe vreme-asta... de pe vremea aceia. Astea erau toate invenţii de-ale Securităţii pentru că în proces, când mi-a dat şi mie cuvântul să vorbesc, în final, am spus: Onorată instanţă, întrucât habar nu am de organizaţia asta şi nici măcar bănuţu’ ăla cu care eram acuzaţi că am fost recrutaţi şi era semnul de recunoaştere între membrii de par... de organizaţie nu l-am primit. Vă rog să-mi arătaţi cel puţin acum... cum arată acest bănuţ, să-l văd măcar acum la dumneavoastră. Nici atât n-or avut, bănuţu’ ăla să zică: Uite, bă, boule, ăsta-i corp... îi corpu’ delict cu care-ai fost acuzat şi-ai fost recrutat. Dar necum armament şi muniţii şi radiu şi nu ştiu ce. Dacă nici măcar atât n-au avut, bănuţu’ ăla. Poate că... zâceu: Uite, ţî l-am vârât undeva sau l-am luat de undeva... Uite, bă! Să-l fi avut instanţa pe masă, să mi-l arate, să-l văd şi io, da’ nici astăzi cel puţin... am ajuns în libertate şi io nu l-am văzut nici azi, nu ştiu cum arată. Din spusele celorlalţi că... era un bănuţ cu un triunghi ştanţat pe el. Sigur că io după... bănuielile mele, zic că tot de Securitate o fost lansat şi bănuţu’ ăsta pentru că... n-a existat în practic. La cine-au vrut ei l-au plasat şi pe urmă s-a dus şi i-a luat. Da’ io măcar nici acolo nu l-am văzut.

Ce părere aveţi... de un... cine a fost cel care... să zic aşa... v-a denunţat la Securitate cum c-aţi aparţine... Sau care a fost motivul după care au fost selectaţi cei 25 care aţi fost arestaţi?

Păi... vorbesc nu numai de lotul nostru... Motivu’ o fost... privea întreaga organizaţie pe care au făcut-o ei, şi asta începuse deja din primăvara anului 1958... începuse cu primu’ lot, şi Securitatea probabil, impus de organele de partid pe vremea aceia... a spus: „Iei pe cutare! Iei pe cutare! Iei şi-aşa!” Şi din toate păturile sociale a luat: ţărani, muncitori, ingineri, doctori, CFR-ist... Pe mine, practic, m-a luat din s... serviciu, acolo fiind... Şi... sigur că asta ce-a fost? A fost un fel de intimidare... din anul 1958 începând, pentru ca în primăvara anului 1959 să înceapă campania de colectivizare... aşa cum a şi fost. Noi, de fapt, nu mai eram în lume că eram izolaţi, dar am fost obiectul de intimidare a populaţiei, pentru că s-a dus pe... la cetăţean acasă: Te scrii în Colectiv? Nu mă scriu. Nu te scrii? Te duci şi tu unde-i cutare. Şi aşa a luat din judeţ în toate localităţile. În juru’ Orăştiei a luat din Vaidei, a luat din Căstău, a luat din... Vlaicu. Din toate satele din jurul Orăştiei a luat câte unu-doi ca să intimideze lumea, şi sigur că primăvara lu’ ’59 când a-nceput campania de colectivizare, când s-a dus la om... „Păi io mă scriu, că dacă nu mă scriu... mă duc şi io acolo”.

Dumneavoastră aveaţi proprietate... pământ în proprietate?

Păi aveam... (râde) era a părinţilor. Înainte de arestarea mea pe... taică-meu o murit în aprilie... nu, în noiembrie ’56, şi mama în aprilie ’58, deci cu 6 luni înainte de arestarea mea. Exact de Sf. Gheorghe, în 22 a murit mama şi-n 23 era Sf. Gheorghe... chiar zicea lumea că Gheorghe – că pe taică-meu îl chema Gheorghe – Zâce: Uite că Gheorghe o chemat-o pe Fia la el acuma de Sf. Gheorghe, de ziua lui. E, asta aşa ca o... (râde) paranteză.

Şi cam suprafaţă aveaţi în proprietate?

Păi în total, cu livadă cu tot 5 hectare.

Aveaţi o proprietate medie...

Mda. Şi... Părerea mea e asta, că ăsta a fost scopu’... scopu’ organelor de partid şi al Securităţii să intimideze lumea pentru colectivizare. Şi aşa cum a şi fost, că-n primăvara lui ’59 s-a pornit colectivizarea şi abia în ’62, când s-a terminat colectivizarea în ţară, atunci, cum v-am spus mai înainte, a venit cu un favor, că practic a fost un favor şi pentru noi... Nu-i tot una să ştii că stai cu o condamnare de muncă silnică pe viaţă... sau 25 de ani. Cu toate că nu ne gândeam noi niciodată că o să rezistăm să facem 25 de ani. Am avut exemple, totuşi, după eliberare, după decretul... amnistia din... ’64, c-au fost oameni care au făcut şi câte 22-23 de ani, da’ nu ne gândeam la asta, că am ştiut că toată... invenţia asta care s-a făcut a avut un scop, şi trebuie să aibă şi un final. Şi... într-adevăr că după ’62, aşa cum am spus, a fost un favor pentru noi pentru că... ne-a dat dreptul la muncă. Ne-a scos în fabrică, o parte i-a dus la Canalul Dunăre-Marea Neagră... şi, sigur, că altă viaţă o fost, în aer liber, şi la lucru acolo. Mâncarea era mai îmbunătăţită decât la celulă... Şi am mai stat până în 1964 când a fost decretul

Să revenim puţin la Jilava. De la Deva v-au dus la Jilava, da?

La Jilava, da.

Cu ce-aţi fost transportaţi?

Până la gară am fost cu un camion, un camion deschis... Camion deschis, cu lanţuri la picioare... că abia ne urcam unu’ pe altu’ în camion acolo... şi din gară cu trenul până la Jilava.

Vagoanele...

Vagon special, din ăla pentru deţinuţi.

Şi cam câte zile aţi făcut până la Bucureşti?

Aia nu mai ştim că nu mai ştiam... Acolo n-aveam geamuri, nu ştiam când îi ziuă, când îi noapte...

Vi se dăduse mâncare suficientă pentru drum sau nu?

Apăi mâncare nu ne-a dat nici pe drum, nu ne-a dat nici cât am fost acolo. Am fost mai mult cu resursele noastre, care-am mai rezistat pe drum până acolo. Acolo-n Jilava n-am stat prea mult pentru că s-a făcut trierea şi ne-a dus la Gherla. Păi la Gherla... regim de penitenciar. Nu era altceva decât... o ciorbă de cartofi, dar căutam cu lingura să găsim un cartof. De fasole boabe... la fel pescuiam boabele prin gamela aceia [în] care ne dădea, şi-n rest arpacaş. Arpacaş în suc propriu. Şi pâine... 100 de grame pe zi... şi-un turtoi făcut din făină de mălai, aşa cum... adus de la moară, cu hoaspele acelea, necernută, nimica, era ca la porci, aşa era făcut turtoiu’ ăsta, c-aşa-i zicea, nu mălai, turtoi. Era 300 de grame. Eu cum eram mai bolnav nu m-am putut servi de turtoiu’ ăsta şi îl dădeam la alţii care puteau să mănânce, mâncau turtoiu’ şi-mi dădeau mie raţia aceea de 100 de grame. Deci am trăit cu 200 de grame de pâine pe zi.

De ce boală sufereaţi?

Aveam o stenoză esofagiană, dar nimeni nu m-a-ntrebat. Da’ nu pe mine, pe nimeni nu a-ntrebat: Ce boală ai? Cu ce suferi? Poţi să suporţi detenţia? Nu ne-a-ntrebat nimeni. Până şi-n penitenciar, cât am stat acolo, venea o doctoriţă pe care o vedeam o dată pe lună şi... se uita peste noi... Intra-n celulă, se uita... nu ne-ntreba: Măi, te doare ceva? Ai vreun necaz? Bună ziua. Ieşea. Atât... Ne... ne... vizi... vizita (râde) cu ochii mai mult.

De boală... boala o aveaţi contactată înainte de arestare sau după aceia?

Da, da, da, înainte, sigur. Din copilărie de fapt... Am avut probleme când... în ultimul timp eram atât de slăbit că au luat şi ei măsuri, să nu ne lase să murim dintr-odată, trebuia să murim pe rând, aşa treptat, şi ne mai făcea câte o injecţie de glucoză să ne mai întărească un pic. Alţii care erau mai... le mai dădea câte-un vin tonic şi... probabil că dintr-o injecţie de-asta când mi s-a făcut cu glucoză, a fost infectat acu, ce s-a-ntâmplat, că făcusem un fel de furunc. Un furunc palmar... şi-ntr-o dimineaţă când ne spălam, că noi n-aveam decât ceaşca aia de apă care ne-o dădea de unde şi beam, ne şi spălam în ea... Ne spălam pe tinet-aia, pe chiblă, că era un ciubăr, un hârdău, cum îi zâceam noi, în care ne făceam şi necesităţile, p-ăla ne şi spălam... Şi-ntr-o dimineaţă când mă uit în palmă un semn aşa cât un bob de grâu, alb. Nu i-am dat importanţă... a doua zi mai mare, a treia zi mai mare, până când s-a făcut... cât un bob de fasole. Atunci n-am mai... stat, zic ia să-i arăt eu medicului ce se-ntâmplă aicea. Şi vine medicul deţinut, c-avem medic deţinuţi care veneau... Deschidea vizeta: No, care-i treaba? Ce aveţi? Ce probleme? Atât, şi pleca. E, io n-am avut de lucru decât să-i dau mâna pe vizetă... Mă prinde c-o mână aşa de braţ şi începe şi mă masează, mă masează-n palmă acolo şi nu mă mai lăsa. Io vroiam să trag mâna, el nu mă lăsa. Nişte dureri c-am crezut că îmi scoate ochii din cap. Ei, din momentu’ ăla n-am mai avut linişte... tot mai mare, tot mai mare, până s-a făcut palma mea cât un butuc, aşa s-a făcut, mare. Şi n-am mai putut nici dormi de-atuncea... Şi din nou îi arăt la deţinut. Când m-a văzut... zice: Aici trebe să deschidem. Şi... la infirmerie cu mine. Mă duce jos la infirmerie. Era o cameră... o... o dormeză, şi atât, nici nu ştiu dacă mai era altceva în camera aceea. Era o cameră obişnuită, cum era şi celula. Acolo m-aşează pe dormeza aceia... No, spune la ajuta... ajutorul lui, era tot un deţinut: Fă-i o injecţie de anestezie... să... îi deschidem. Ăla: Domnu’ doctor, da’ n-avem cu ce, n-am cu ce să fac anestezie. Băi, cu ce ai faci anestezie, că trebe să deschidem. M-o-nţepat el acolo, o fi făcut ceva... că nici un fel de anestezie. Şi să vede, uitaţi aicea, deschizătura aceia... Uitaţi cicatricea! Cum a fost. Că pune bisturiu acolo... şi apasă cât poate. Puroiu’ până-n tavan o sărit acolo... (râde) Ce i s-a părut lui probabil că n-a ajuns până la rădăcină, mai pune bisturiu’ odată şi mai apasă odată puternic. Atâta m-a durut că unu’ stătea la mine pe picioare, mă ţinea, altu’ mă ţinea de cap şi cu mâna cealaltă întinsă, şi aşa slăbit cum am fost am dat cu el de pe picioarele mele şi l-am trântit acolo. (râde) O durere grozavă. Şi pe urmă... un fitil şi s-a vindecat. Aşa că...

Şi după ce... să ne-ntoarcem aşa puţin...

Da.

De la Deva... aţi mers cu trenul până la Jilava.

Până la Jilava, da.

În vagonul respectiv...

Da...

...eraţi toţi cei din grupu’ de 25?

Da, eram toţi, şi...

Cam câte persoane eraţi, v-aduceţi aminte, în vagon?

Păi era vagonul că abia avem loc să stăm aşa pe jos, pe-acolo. Nu era cu bănci, nu era nimica. Nu eram numai noi, erau şi alţii care trebuiau transferaţi de la Deva la Jilava.

Şi aţi putut sta de vorbă în vagon cu colegii de grup?

Păi acolo am stat, da’ nu ne cunoşteam, şi ce poveşti puteam să avem noi acolo între noi, pentru că, vă spun, erau şi din Orăştie oameni cu mine-n boxă, dar acolo ne-am întâlnit. Nu ştiam de organizaţia asta dinainte, decât acolo-n boxă. Ne-am trezit că suntem toţi în aceiaşi ciorbă, dar dinainte nu ştiam nici unu’ de toată porcăria asta.

Exista şi teama că ar putea fi printre ei informatori? Poate din...

Atuncea nu ne gândeam noi la asta şi nici nu cred c-au... Se poate să fi fost, da’ n-au avut ce să afle de la noi pentru că noi eram sinceri. Asta a fost situaţia şi n-au avut ce secrete să scoată de la noi.

La Jilava vă aduceţi aminte când aţi ajuns, data?

(se gândeşte) Nu-mi aduc aminte. În orice caz două zile după ce... două sau trei zile a durat.

Era înainte de Anul Nou?

Da, înainte de Anul Nou.

[Elena Lupu]: (ininteligibil)

Nu, înainte de Anul Nou era. Ba nu, după Anul Nou, pentru că ne-a ţinut până în... 22, până după... prin 5-10 ianuarie am stat în Deva. Abia atuncea ne-a transferat.

V-amintiţi aşa cum a fost Anul Nou ’59 în celulă la Deva?

Da, mi-amintesc, mi-amintesc, pentru că atuncea se aniversa de la Unirea Principatelor, şi tocmai atuncea ieşise fanfara-n parc acolo în faţa statuii, în faţa casei lui Groza... şi s-a cântat Hora Unirii.

[E.L.]: (ininteligibil)

[...]

24 ianuarie?

În 24 ianuarie, da, exact.

Deci în ’24 ianuarie încă nu eraţi...

Da, nu eram, da, nu eram. Aşa e că nu, nu eram, pentru că de-acolo din celulă am auzit cântându-se... Hora Unirii. E, noi când am auzit cântându-se Hora Unirii... am început să strigăm: Gata, mâine suntem afară toţi! Toată lumea afară! Că s-a schimbat rejimu’ afară... Da’ numa’ aşa n-a fost.

Şi de... Revelionul nu s-a sărbătorit aşa-n celulă, cu... colinde, cu pluguşor, cum se obişnuia în... civilie?

Da’ aveam voie să... să cântăm? N-aveam voie nici să ne rugăm în celulă, că, sigur, mai aveam şi preoţi cu noi şi nu exista zi să nu facem slujba de liturghie. Şi liturghia o făceam cu preoţii. Şi ei făceau partea preoţilor, noi cântam... dădeam răspunsurile, din celulă. Şi asta am avut-o tot timpu’, am fost şi cu preoţi. Totdeauna cel puţin unu’ am avut şi-n celulă... Doar când am fost mai puţini ţinuţi n-aveam preoţi. Dar să ştiţi că şi de Paşti am avut situaţii când, aşa după cum vă spuneam, că mai primeam vin tonic când eram slăbiţi... din vinu’ ăla tonic întotdeauna să păstra o parte pentru sfinţirea paştilor. Şi dacă nu reuşeam să primim de-afară... că mai primeam şi de-afară. Mai erau şi-ntre gardieni oameni care... credincioşi şi cu frica lui Dumnezeu erau, şi ne puneau pe la geam pe-acolo când ieşeam la plimbare... mai găseam paşti. Da’ altfel le făceam noi în celulă. Le sfinţea preotu’ acolo, în condiţiile care erau, şi se sfinţeau, totuşi, paşti, şi de fiecare dată aveam paşti în celulă acolo.

Câţi aţi fost în celulă la Deva?

Apăi nu mai mi-amintesc, da’ se roteau, că nu era un număr fix. Unii îi lua, alţi-i băga, alţi-i scotea... Erau din toate organizaţiile, că n-a fost numai organizaţia noastră, o inventat şi alte organizaţii. Şi era şi procesul avocaţilor care era... Şi pe unii îi aducea-n celulă, pa alţii-i scotea... Era o fluctuaţie-n celulă, nu eram aceiaşi. Probabil că nu ne lăsau nici să stăm prea mult împreună să nu ne familiarizăm unii cu alţii să...

Existau în rândurile dumneavoastră şi persoane care aveau aşa o pregătire superioară?

Păi da, erau din... v-am spus, erau din toate păturile sociale. Erau avocaţi, erau ingineri, erau medici, erau... din toate păturile sociale erau.

Deci de la Deva aţi plecat către Jilava după 24 ianuarie...

Da, da. Acum mi-aduc aminte pentru că aşa... îmi vine-n minte c-am auzit pentru prima dată Hora Unirii în Deva.

La Jilava cât... cum... care erau condiţiile de detenţie?

Păi la Jilava norocu’ nostru a fost că n-am stat prea mult. Acolo... dormeam pe paturi fără saltea, doar pe plat-bandurile acelea de metal, pe jos apă, de sus curgea apă... da’ probabil că şi asta era tot un fel de intimidare, de teroare ca să sperie lumea. Şi de-acolo, pe ormă, când ne-a dus la Jilava... acolo... ăă...la Gherla, acolo la celulă... era condiţii mai bune, da’ tot aşa: fără aer, fără căldură... Aveam la geamuri jaluzele care... în loc să le pună aşa să vadă-n jos, erau puse invers de nu vedeam decât ceru’, nu vedeam lumea afară sau ceva. Şi iarna frig. Pentru că am petrecut atâtea ierni acolo, în pantaloni de doc scurţi... pantaloni de doc. Norocu’ nostru a fost că am avut de-acasă indispensabile groase şi pe astea le mai îngroşam noi cu petice, puneam acolo. Ne mai dădeau ace când ceream şi... mai făceam noi ace din sârmă şi ne gospodăream acolo. Şi cu astea am avut noroc că erau mai călduroase, mai lungi, că altfel... în pantaloni de doc, scurţi... nu ştiu cum era iarna (râde) fără foc, fără căldură.

La Jilava câţi eraţi în celulă?

Păi la Jilava erau numai sălile-acelea mari de... de transfer unde eram pentru selectat... ne triau acolo. Şi nu ne ţinea la celulă. Era o sală în care stăteam... îi lua. După ce... ei ne verificau dosarele, practic, nu pe noi, că noi n-am mai discutat. Ei selectau oamenii după dosare şi i-aranja pe loturi, care unde. Alţii mergeau la Aiud, alţii mergeau la Gherla, alţii... Am avut şi femei... erau care le-au dus la... la... Ocnele Mari, sau nu ştiu unde era... acolo le-a dus pe.

Grupul dumneavoastră a fost tot la un loc? S-a menţinut în aceiaşi încăpere la Jilava?

Când ne-a dus la Jilava?

Da, da. Sau v-a împărţit?

Nu, în aceiaşi încăpere. Era o încăpere mare.

Şi puteaţi sta de vorbă?

Da.

Nu exista... nici o reţinere, aşa?

Nu, nu, nu. Nu era nici o... Nu ne oprea să discutăm între noi.

Şi care era părerea celorlalţi despre situaţia dumneavoastră?

Păi aceiaşi situaţie, toată lumea să... să... întreba că oare de ce-am ajuns aice. Fiecare era cu motivele lui, dar nu era nici unu’ obiectiv să zică: No, sunt vinovat, am făcut aia şi pentru aia trebe să...! Toţi erau cu înscenări din astea, nu era nimic în realitate. Până şi pe avocaţi când i-a arestat, a făcut lotul avocaţilor, pentru că au cerut... un memoriu au făcut şi ei să aibă dreptul şi ei să apere procese de-astea politice, că erau... sigur că erau dirijaţi cei care trebuia să apere procese de-astea, şi-atuncea ca să intimideze şi pătura asta a avocaţilor i-a luat şi a făcut un lot şi din ăştia. Lotul avocaţilor, aşa le zicea şi lor.

De la Jilava... Nu vă mai aduceţi aminte data când aţi plecat din Jilava?

Nu mai ştiu. Nu mai ştiu.

Dar cam cât timp, aşa, cu aproximaţie, cam cât s-a stat la Jilava?

Păi n-am stat, acolo... o săptămână dac-am stat, mai mult n-am stat. Nici o săptămână...

Şi apoi grupul dumneavoastră a fost dus la Gherla?

O parte la Gherla...

O parte?

...o parte la Aiud... Numa’ în astea două, da: Gherla şi Aiud.

Câţi aţi fost la Gherla?

Păi nu mai ştiu că nu eram în aceiaşi celulă toţi. Ne-a împrăştiat şi în Gherla când am ajuns acolo, nu ne-a băgat pe toţi în aceiaşi celulă, ne-a împrăştiat în tot celularul pe-acolo, câte unu-doi în celulă, din lot.

Şi cum a fost...? De la Jilava cu ce v-au dus către Gherla?

Tot cu trenu’.

Cu trenu’...

Da.

A durat mult călătoria?

Păi pân’ la Gherla... vreo două-trei zile... Nu mai ştiu. Îţi spun, noi nu mai ştiam acolo pe ce lume mai suntem... tot la întuneric şi izolaţi aşa... Nu mai ştiam prin ce gări trecem, că nu vedeam... Geamurile erau toate cu obloane şi la vagoane, nu ştiam prin ce gări trecem pe-acolo şi pe ce traseu ne duce.

Trenul a mers... Aţi avut de stat mult prin gări? Nu au fost loc... N-au avut loc opriri, aşa, de lungă durată?

Nu, nu, nu.

Să staţionaţi pe linii moarte...?

Pentru că erau ataşate la trenuri de persoane vagoanele, nu erau ataşate la trenuri de marfă.

Şi v-a dus... Tot grupul a fost într-un vagon?

Da.

Grupul dumneavoastră de la Jilava?

Da, da, într-un vagon.

Şi-n Aiud au dat jos din ei sau...

Păi da. În Aiud a debarcat care trebuiau să-i lase şi restu’ în continuare.

Cam câţi au... cam câţi au coborât din grupul dumneavoastră?

Nu pot să ştiu. Nu ştiu cam câţi din grupul nostru... nu ştiu dacă au fost 2 sau 3 care or rămas în Aiud, restu’ toţi la Gherla.

Care a fost criteriul de selectare, nu ştiţi?

Păi ulterior...

Cu pedepse mai mici, sau...

Ulterior am aflat că la Aiud erau cei care erau bănuiţi că erau legionari, şi restu’ la Gherla, care n-au făcut politică, nu făceau parte din nici un partid, şi... tot felu’ de.

Şi la Gherla... să detaliem puţin...

Da.

Cum aţi ajuns la Gherla aţi fost împărţiţi în celule.

În celulă, da.

Câţi eraţi într-o celulă?

Nici acolo nu era stabil, şi-acolo ne tot schimba. Ne tot schimba, aducea alţii noi, ne scotea pe noi... duceau alţii... (râde) Şi-acolo era o fluctuaţie... Era tactica lor ca să nu ne obişnuim unii cu alţii, să nu facem greve, că au fost şi cazuri din astea. Tocma’ înainte de-a ajunge noi acolo fusese greva de la Piteşti, când or făcut deţinuţii grevă, şi reeducarea de la Piteşti, când au făcut un fel de reeducare. Reeducare aşa cu bătaie. Asta era reeducarea pe vreme-aia... Şi totodată şi la Gherla. Aţi auzit de Piteşti... Şi la Gherla o fost reeducarea...

Dumneavoastră când aţi aflat de asta, de reeducare? Aţi aflat în timp ce eraţi închis la Jilava sau aşa, sau...

Nu, la Gherla...

La Gherla aţi aflat...

La Gherla am auzit.

Nu aţi fost şi dumneavoastră supus reeducării?

Nu, pentru că trecuse perioada reeducării şi pe noi ne-a arestat ulterior. Perioada Piteşti a fost înainte...

Şi...

Cu Ţurcanu! Acolo doar aţi văzut, poate aţi văzut la televizor...

Am citit...

...sau aţi citit, c-a fost... nişte oameni tot puşi de Securitate ca să facă reeducarea, adică să-i bată să... recunoască anumite treburi. Tot din rândul deţinuţilor erau şi ăştia... dar montaţi de Securitate.

Şi la Gherla până în ’62 spuneaţi c-aţi fost...

Am stat la celulă...

La celulă.

...până ne-a comutat pedeapsa de la muncă silnică la 25 de ani.

Mi-aţi povestit despre cum eraţi alimentat la... la Gherla...

Da.

Ce puteţi să-mi spuneţi despre mâncarea de la Deva, de la Jilava.

Păi era aceiaşi mâncare.

Deci mâncarea...

Era STAS (râde) nu se dădea nimic în plus. Aveau ei meniul fix care trebuia să-l dea... Era la început, am prins perioada când era terciu’... acela făcut din făină de mălai. Dimineaţa se dădea un terci din ăla şi de la un timp s-a scos şi ne dădea cafea, surogat din ăla de cafea. Dar era de preferat terciu’ ăla, că după ce l-au scos regretau oamenii, că era mai bun... (râde)

Mai consistent...

Mai consistent, sigur.

Şi... în ’62 care credeţi că a fost motivul care i-a determinat să vă scoată la muncă?

Păi dacă ne-a comutat pedeapsa la 25 de ani nu mai eram periculoşi aşa ca... pedeapsa de muncă silnică. Ne-a comutat pedeapsa şi... e, ulterior, vă spun...

[...]

...a discutat şi le-a putut spune treab-asta...

Procesul, sau... comutarea pedepsei la 25 de ani s-a...

Din oficiu, fără nici un...

Din oficiu?

Da, fără nici o intervenţie din partea noastră.

Vi s-a adus la cunoştinţă...

S-a adus la cunoştinţă în celulă că s-a comutat pedeapsa la 25 de ani.

Nu v-aduceţi aminte data, sau măcar luna...

Nu mai ştiu... Păi dacă nu-mi aduc aminte... nici de proces... Procesul nu pot să spun c-a fost proces, că n-am ştiut de el, da’ în celulă fiind acolo la Gherla, vine gardianul la vizetă, deschide şi mă cheamă. Hai, băi, banditu’ Lupu! C-aşa ne zicea nouă... Mă prezint la vizetă acolo: Semnează, măi, aici! Ce semnez, domnu’ sergent major? Păi, zice, sentinţa de divorţ. Şi am semnat-o. Am semnat-o cu toate că n-am fost dus la proces, n-am ştiut nimica de divorţu’ ăsta, însă mi-am dat seama ce... persecuţii o avut soţia afară, şi zic: „Semnez ca să... scape ea măcar de persecuţii...”

[...]

...şi retrăgându-mă-n celulă... eram... cu mine-n celulă era un bătrânel, unu micuţ aşa... după cum ne spunea el era avocat, fostul avocat al Curţii Regale... era... şi...

Cum îl chema?

Bănescu. Avocatul Bănescu. Şi mă-ntreabă: Ce-ai semnat domnu’ Lupu? Păi, zic, sentinţa de divorţ. Nu trebuia! Parcă i-am dat foc... Nu trebuia să semnezi, domnu’ Lupu! Dar dacă mâine suntem afară ce faci domnule? Domnu’ Bănescu, lăsaţi să fim mâine afară, că io ştiu di ce-o făcut soţia gestu-ăsta. Şi-ntradevăr c-aşa o fost, o stat, c-o avut necazuri pe ormă ea cu serviciu, că dată afară de prin toate serviciile... o ajuns de-a lucrat la stivuit de scânduri la 11 Iunie cu toţi ţiganii acolo. Din celula de servicii dată afară... O fost obligată să divorţeze tot din cauza asta, şi sigur că după ce-am venit acasă ne-am recăsătorit... (râde) Că multă lume zice că aude că io am fost căsăto... m-am căsătorit de două ori... Păi cum de două ori, că io nu te ştiu... zice lumea... numa’ odată? Păi odată, da’ m-am căsătorit de două ori cu aceiaşi. (râde) Şi...

Divorţul a fost înainte de comutarea pedepsei la 25 de ani sau după?

Înainte.

Cu mult înainte?

Înainte că eram la celulă. Păi... (se gândeşte)

[...]

Păi da, procesul de divorţ o fost în 1961, înainte de comutarea pedepsei...

[E.L.]: (ininteligibil)

Sau în 1962... În ’62, da, şi dup-aia ne-a comutat pedeapsa... Acolo nu mai ştiam anii... (râde) ziua ce e... Dacă nici lumina nu mai ştiam când îi zi şi când îi noapte. Toate... vag, aşa.

Şi după ce vi s-a comutat pedeapsa aţi fost duşi la muncă. Ce muncă prestaţi?

Păi ei mai întâi veneau în celulă să ne-ntrebe pe profesii care ce profesii a avut, să-i repartizeze, sigur, în domeniu, în meseria respectivă. Ori ca impiegat de mişcare, pe mine nu mă putea duce să fac funcţia asta... şi m-a scos la tapiţerie. Era secţie de tapiţerie, era secţie mecanică, secţie de tâmplărie... Erau mai multe secţii şi... m-a dus la tapiţerie. Acolo am lucrat, cu maiştrii civili, bineînţeles. Se lucra numai... la export, marfă de export se făcea, şi se făceau lucruri serioase, lucruri care, vorb-aia, noi eram tapiţeri începători, dar ni se pretindea să lucrăm aşa ca şi meseriaşii cei vechi. Şi am lucrat acolo până înainte de eliberare. Şi într-un timp am văzut că... să... deja să transpirase treaba că se eliberează deţinuţii şi am văzut că unii pleacă şi... pân’ la urmă a venit şi rândul nostru.

Legăturile cu maiştrii civili care erau?

Păi nu prea...

Cum eraţi... cum eraţi trataţi?

...nu prea discutau ei cu noi, că n-aveau voie, probabil, că erau supravegheaţi şi ei de gardienii care erau cu noi... Maiştrii veneau şi ne... consultau, ne instruiau, ne-nvăţau acolo cum să lucrăm pentru că... alte discuţii... tot timpu’ erau gardienii cu noi acolo. N-am avut aşa libertate să poţi să discuţii de la om la om.

Atelierele respective erau în incinta penitenciarului?

În itin... în incinta penitenciarului, dar izolate undeva printr-o poartă.

Alimentaţia care era?

După ce ne-au scos la lucru sigur că s-a îmbunătăţit şi alimentaţia şi era mai consistentă.

Cam ce?

Mai multă carne se dădea...

Se dădea carne?

Da, păi la celulă nu vedeam carnea decât... decât burtă. Burta, asta... era baza. Şi eu, cel puţin, nici pe-aia nu puteam să o folosesc. (râde) Totdeauna o dădeam la alţii, aşa că... nu m-am putut servi nici de asta. Şi de-atunci... văd că acuma lumea preferă afară ciorba de burtă, dar io de-atuncea... (râde) Şi-apăi vă daţi seama cum era...

Preparată...

...gătită acolo, că nu era îngrijită, să fie curată ăsta... Băga acolo. Şi după ce-am ieşit în fabrică era, totuşi, mai consistentă, dar ne dădea carne de cal. Mi-aduc aminte că avea penitenciarul doi cai graşi, frumoşi ca nişte zmei. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu unu’ că s-a-mbolnăvit şi... a murit, l-au tăiat... dar l-am văzut acolo-n curte cum îl desfăcea. Şi am zis: A doua zi trăim şi noi bine. Şi am mâncat. Dar să ştiţi că-i foarte bună. Am preferat-o carnea de cal. Carnea de cal îi atât de bună şi gustoasă... Îi dulce, o carne dulce. Îi bună. Lumea nu mănâncă la noi aicea, nu suntem obişnuiţi, dar să ştiţi că-i foarte bună. Păi calu-i un animal foarte curat. De ce să... Porcu-i mult mai... mai porcos decât un cal. Calu’ nu poţi să... Dacă-i dai şi apă şi nu-i place nu o bea, dar... foarte curat. Dar nu se obişnuieşte. La noi, acolo, o preferam. Era mare lucru când ne dădea mâncare cu carne de cal.

Câţi eraţi în celulă la Gherla?

La Gherla eram... în paturi suprapuse erau... pe două-trei rânduri... eram cam vreo 14 în celulă.

Şi după ce-aţi fost scoşi la muncă... care era situaţia? Eraţi în celulă şi cu alţii care nu erau scoşi sau...

Nu, nu, nu...

...erau separat?

...numai cei care eram la lucru, separat. Tot aşa-n celule dar tot... eram mai mulţi în celulă?

Deci tot cam 14?

Tot, tot, tot, da’ nu...

Şi ce program de lucru aveaţi în ateliere?

Păi lucram... cam 10 ore. 10 ore lucram pe zi.

Dimineaţa de la ce oră?

Dimineaţa după masă, după ce luam masa, făceam mai întâi numărătoarea, că-n fiecare dimineaţă venea gardianul şi ne număra. Ne număra... mai mult bătea-n geamuri cu-n ciocan din ăla de lemn să vadă dacă nu cumva s-au tăiat gratiile sau obloanele acelea. Şi pe ormă ne dădea mâncarea şi ne scotea la lucru.

Cam la ce oră era deşteptarea?

La ora 6.

Şi masa? Micul dejun?

Păi la 7... după 7 imediat.

Până la ora aia se făcea numărătoarea...

Da, numărătoarea, programul administrativ...

În ce... în ce consta programul administrativ?

Păi vă spun... Tineta aia acolo...

A, da, să duceţi tineta?

Da, da, necesităţile, că n-aveam veceuri sau cum mai au acuma veceuri sau apă curentă... Aşa ceva a lipsit.

Şi cam pe la ce oră plecaţi la muncă?

Imediat după... masă ne duceam la...

Deci în jur de ora 8, aşa?

Da, la ora 8, da, cam aşa.

Şi făceaţi... aveaţi pauză de masă la prânz?

Da, aveam pauză de masă, şi pe urmă continuam până după masă, până la ora... 16-17...

Cam cât dura pauza de masă?

O jumătate de oră.

Eraţi duşi înapoi în celulă sau vi se servea masa...?

Nu, acolo, acolo ne dădea mâncarea. Acolo în fabrică.

La atelierul dumneavoastră, la tapiţerie câţi lucrau? Câţi deţinuţi?

Păi lucram, că lucram aşa în mai multe hale şi... eram cam 10-15 într-o hală din aia. Şi ne dădea normă. Acolo venea cu tâmplăria făcută gata de la tâmplărie, cu rama aceia, venea cu arcurile legate de la secţia mecanică, noi le montam numai pe tâmplărie şi aplicam... tapiţeria pe ea.

Legăturile dumneavoastră cu civilii, de sărbători, erau cumva mai s...

N-am avut ocazia.

Nu? De Paşti? De Crăciun?

N-am avut ocazie de aşa ceva, nici măcar să-i vedem... de la distanţă, nu. (râde)

Dar... deci cu civilii care lucrau în fabrică?

A, cu civilii care... cu maiştrii civili care lucrau?

Da.

Apăi...

Nu v-aduceau...?

Nu veneau de-afară cu ouă roşii la Paşti sau aşa ceva...

Nu?

Nu.

Dar ei... consumau aşa ceva acolo? Sau cozonac, sau aşa...

Păi nu ştiu, că ei erau separat de noi...

Separat?

Sigur. Nu...

Nici scrisori, aşa, nu-ncercau niciodată...

Nu.

...să introducă?

Cel puţin io nu ştiu dacă o avut careva curajul să facă treab-asta, pentru că şi ei erau suspectaţi, verificaţi. Nu erau oameni... Poate tot oameni de-ai... partidului, că nu au fost alţii mai...

Şi reuşeaţi din ateliere să sustrageţi mici obiecte care să le folosiţi în celulă? Bucăţi de sârmă sau, io ştiu, alte lucruri care v-ar fi fost utile?

Păi... nu. Ştiţi ce? Câte-o bucăţică de sticlă mai luam şi asta pentru ce: pentru ca să mai studiem, să mai învăţăm şi noi câte ceva acolo. Făceam şi matematică, învăţam limbi străine... De exemplu eram în celulă cu un inginer care cunoştea la perfecţie limba engleză şi cu el făceam engleză... întâi făceam cuvinte, vocabularu’, şi pe urmă texte ne dădea, şi pe sticla aceia, pe câte-o bucată de sticlă aşa cât palma... o luam de pe-acolo de pe-afară, o duceam în celulă şi o udam puţin, dădeam cu puţin săpun pe ea... şi de pe perete ştergeam var din ăla şi pudram sticla, şi dup-aceia cu un băţ de chibrit scriam... parcă scriam cum era când eram noi la grădiniţă, la şcoală, când începeam şcoala, pe tăbliţa aceia. Se vedea perfect. Foarte bine se putea-nvăţa. Şi făceam acolo. Şi sigur că a doua zi seminar. Ne dădea lecţii, a doua zi: No, să vedem, cum am prins, ce-am învăţat? Şi-am reuşit şi-am învăţat destul de bine şi...

Cum îl chema pe inginer, nu vă mai aduceţi aminte... ingineru’?

Pe inginer? Da, ingineru’... Grama.

De unde era?

Era din Bucureşti. De fapt el născut era moldovean, dar stabilit în Bucureşti... În prezent îi senator. Na.

Şi... nu eraţi percheziţionaţi, când ieş... când plecaţi din ateliere?

Nu ne percheziţiona. Ne percheziţiona, în schimb, în celulă. Acolo venea şi ne percheziţiona. Şi mi-aduc aminte că n-aveam voie nici la sticlele astea sticle să... ne ocupăm de-aşa ceva... dar de cum să ne dea hârtie să mai scriem. Le era frică să transmitem pe-afară anumite... ştiri de pe-acolo. Şi mi-aduc aminte că la o percheziţie mi-a găsit... mi-a găsit plăcuţa asta, sticla cu scrisu’. Era undeva într-un colţ la saltea, am descusut aşa o bucăţică salteaua şi... am ascuns-o acolo. Şi la o percheziţie... Când veneau la percheziţie ne-ntorcea pe dos toată. N-aveam noi nu ştiu ce mobilier, dar tot patu’ şi tot ne... ne destrăma pe-acolo. Şi mi-au găsit o bucăţică de-asta de sticlă scrisă... pentru care ştiu c-am făcut odată 3 zile de izolare. Ne ducea la izolare pedepsiţi, ne dădea o dată la 3 zile de mâncare, pat iar fără saltea... pe plat-bandurile astea şi...

Asta era „la neagra”?

„La neagra”, da, la izolare.

Şi ce vă dă... vă dădea la 3 zile de mâncare. Ce vă dădea atunci? Alt regim decât...?

Sigur, alt regim, şi... atât. Apă ne dădea şi la 3 zile o mâncare... cea obişnuită.

Percheziţiile cât de des se făceau?

Se făceau aproape săptămânal. Că nici nu ştiam... Astea erau secrete. Ne trezeam numa... c-auzeam, că noi după zangătu’ închizătorilor la uşi auzeam: Gata, percheziţie! Noi ne dădeam seama că iar îi percheziţie. Şi veneau, că erau pe echipe. Intrau, nu numai o singură echipă, intrau unii într-o celulă, alţii într-alta, şi veneau şi ne percheziţiona tot ce-aveam, cu toate că ce... puteam să avem noi acolo... aşa obiecte suspecte, că nu putea să fie nimica... (râde). De unde? O sticlă din aia? Aia era ceva suspect, sau...?

Erau... Vi se confiscau toate obiectele care erau găsite?

Sigur, sigur, sau ace... N-avem voie nici ace s-avem.

Nu exista persoane care... informatori ai autorităţilor care divulge lucruri unde aveaţi ascunse astfel de obiecte sau persoanele care deţin?

Între noi n-am observat cu toate că îi mai ducea. Zicea că îi duce la anchetă, să-i mai ancheteze, să mai dea declaraţii pe la anchetatori pe-acolo, dar n-am avut nici unu’ suspect, aşa.

Pachete aţi primit de-acasă? Aţi putut primi?

Pachetele n-am primit decât după ce am ieşit la lucru.

Deci după comutare?

Perioada cât am stat... da, după comutare. Perioada cât am stat la celulă n-am avut dreptu’... Patru ani n-a ştiut soţia de mine unde sunt şi...

Şi ce... ce aveaţi voie să primiţi? Ce-aveaţi voie să primiţi într-un astfel de pachet?

5 kilograme de alimente. Ăsta era strict, cântărit. Din care sigur că familiile ce ne punea? Slănină, zahăr, lucruri din ăstea care erau mai consistente.

Haine aveaţi voie să primiţi?

Haine nu, numai alimente. Nici după ce am ieşit la lucru nu am avut voie la haine. Dar la lucru ne-au dat haine mai groase, mai bune... Acolo...

Vă rog să-mi spuneţi câteva cuvinte despre felul cum se desfăşurau anchetele. S-o luaăm aşa, începând de la Deva...

De la Deva...

...şi-aşa, treptat, toate anchetele care... la care-aţi fost supus.

Păi... io v-am spus că foarte puţin am fost anchetat...

Da.

...pentru că anchetatorul meu când a venit afară s-a convins după declaraţii că nu cunosc nimic şi n-am nici o vină în toată treaba, şi nici nu m-a obligat să recunosc. N-am ştiut nici atuncea care e... numele adevărat al anchetatorului, şi ăştia ziceam că au nume conspirativ. Dar, totuşi, am auzit acolo în anchetă, în celulă, că ar fi anchetatorul meu Biro... alţii erau Balea, alţii... tot felu’ de anchetatori. Şi să ştiţi că până la urmă m-am convins că numele anchetatorului a fost cel adevărat, pentru că am avut în primăvara anului acestuia, în aprilie, am avut recurs în anulare la Curtea Supremă, făcut tot de cineva... Eu n-am făcut nici un fel de demers, am primit doar citaţia acasă să mă prezint în data de la Curtea Supremă pentru recurs în anulare. Şi acolo, înainte de începerea procesului, m-am dus la grefier şi l-am rugat să-mi dea dosarul numărul 7, că era trecut pe citaţie dosarul numărul 7, că altfel nu aveam de unde să ştiu. Dar din citaţie mi-am dat seama: dosarul 7. Şi-am rugat grefiera să-mi dea dosaru’... Eram, de fapt, cu soţia. A venit şi ea să vadă cum merg treburile la Curtea Supremă. C-o fost ea şi până eram io... plecat... pe-acolo, dar am luat-o să vadă cum se decurge procesu’. Şi am luat dosaru’, ne-am aşezat la o masă acolo pe o bancă şi am răsfoit dosaru’... Să ştiţi că erau declaraţiile aşa cum le-am dat io atunci, originale, atunci. Şi mi-am dat seama că după chestionar: Întrebare... Lupu... răspuns... Adică întrebare anchetatoru’ care semna, semna fiecare întrebare cu numele, era Biro... răspuns Lupu. Era... Înseamnă că ăsta era numele lui adevărat.

La Deva aţi fost bătut când aţi fost...

Nu, nu. Pe mine nu m-a obligat să recunosc prin bătaie, pentru că cred că şi-a dat seama şi anchetatoru’ că n-are rost să mă bată pentru că tot nu recunoşteam. Poate că să mă fi omorât în bătaie recunoşteam, da’ şi-o dat seama că din dosar nu reiese nici măcar o declaraţie că aş cunoaşte problema... nu m-a mai obligat să mă bată, să mă forţeze, să... îi zic anumite treburi. În schimb, veneau alţii de pe la anchetă, că-i auzeam noi de la beci, de-acolo din celulă... auzeam cum veneau, bătăi, trânteau la ei acolo, trânteau la ei acolo, urlau pe sus cum îi băteau... şi mai ales noaptea, că noaptea ne mai... ne anchetau mai mult. Şi îi aduceau în celulă... când deschidea uşa îi trântea acolo... parcă era mort, cădea pe ciment acolo. Au fost tot felu’ de cazuri...

După comutarea pedepsei aveaţi voie să primiţi scrisoare de-acasă?

Da.

Sau să trimiteţi?

După ce ne-a scos la lucru numai.

Aveaţi dreptul şi să primiţi şi să trimiteţi sau numa’ să primiţi?

Nu, şi să trimitem, pentru că lunar, vă spun, aveam dreptul la un pachet. Şi ne dădeau o carte poştală prin care noi... îi ceream noi, cu toate că ştiam că afară... îi greu şi pentru ei să ăla, dar... îs 5 kilograme, din care noi ziceam: atâta slănină, atâta zahăr, atâta cutare, şi...

Şi... în ’64 aţi fost eliberat...

Da.

În ce dată aţi fost?

În 24 iunie... ’64.

Care credeţi că a fost motivul care i-a determinat să vă elibereze?

Păi vă spuneam mai înainte, problema cu secretaru’ general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, cu U Thant...

Deci...

Că după vizita lui în ţară, atuncea s-o şi luat măsura şi s-a dat amnistie.

Aceasta n-a fost pentru comutarea pedepsei?

N-am înţeles.

Pentru comut... Nu pentru comutarea a intervenit domnul Utan?

Nu, nu, nu. În ’64 a fost el. În ’64 când l-a... probabil i-a impus lui Dej să elibereze. Nu pentru comutare. Comutarea a venit din oficiu, după ce s-a terminat în ’62 colectivizarea au venit cu comutarea pedepsei. Scopul lor ăsta a fost, să facă colectivizarea în ţară... deci începând din ’59 când a-nceput prima colectivizare, până-n ’62 când s-a încheiat colectivizarea. Şi ca dovadă că ăsta o fost scopu’, că după ’62 ei au comutat şi pedepsele astea. Şi au început atunci de i-au scos mai masiv la Canal[ul] Dunăre-Marea Neagră. Până atuncea nu prea ne scotea, da’ atuncea a-nceput şi scotea şi din ăştia cu pedepse mai mari. Şi la Canal au plecat mulţi.

Dumneavoastră când... spuneaţi c-aţi avut 5 hectare în proprietate...

Da.

Când vi s-a pronunţat sentinţa aţi...

Cu confiscarea averii totală personală...

Totală?

Da. Păi mi-a confiscat tot, până şi hainele care le-am avut. Când mi-a confiscat şi-au venit să le ridice, soţia, cu toată condamnarea la muncă silnică pe viaţă, şi-o dat seama... poate odată tot oi veni acasă, şi a răscumpărat un costum, două costume de-astea de haine de-ale mele, le-a răscumpărat. Le-a plătit.

Şi-aţi fost eliberat... Vi s-a... vi s-a dat şi o sumă de bani pentru munca pe care-aţi prestat-o?

Nuuu, mi-a plătit drumu’, atâta.

Atâta?

Drumu’ de la Gherla pân-acasă. Nu ne-a dat nimic. Sigur că ei, penitenciaru’ a încasat anumiţi bani, da’ nu ştiu în ce fonduri o’ mers şi... Da’ nouă nu ne-a dat nimic.

După ce-aţi fost eliberat aţi fost pus în drepturi?

Da. Am fost pus şi...

Total?

Da, da. Am fost pus şi pe postu’ care l-am avut şi mi s-a restituit casa... în afară de restul bunurilor.

Deci numai casa?

Numai casa şi... pământ. Numai că atunci era Colectiv, pământu’ nu... n-am mai avut ce să mai fac că era colectivizarea. Acuma am primit după legea 18... s-a restituit şi pământu’.

Şi n-aţi mai avut alte probleme? N-aţi mai fost chemat la Securitate după ’64?

Nu, nu, după ’64 am fost liber ca oricare cetăţean. Nu ne-a mai făcut nici un fel de şicane sau...

După 1989 care-a fost situaţia?

După ’89... am crezut şi noi că poate după atâtea suferinţe avem şi noi un cuvânt pe undeva, dar văd că nu prea ne ia nimeni în considerare şi pe noi. Avem reprezentanţi şi în Parlament, şi în Senat. Îl avem pe Ticu Dumitrescu care îi preşedintele Asociaţiei Foşti[lor] Deţinuţi Politici... De altfel el îi preşedintele Foştilor Deţinuţi Politici pe... mondială... toată lumea.

Dar când... personal dumneavoastră când vi s-a... a-nceput să vi se acorde anumite drepturi în urma faptului că aţi suferit în...

Păi după ce-am venit acasă, cu toate că atunci când mi-a confiscat casa... io eram ridicat deja, şi procesul verbal care s-a făcut s-a făcut cu soţia. Când mi-a restituit casa eram deja-n servici şi nu... n-au voit să i-o predea soţiei. Io am venit târziu acasă, şi de dimineaţa de când au venit să m-aştepte... tot au insistat să vin acasă să îmi facă mie predarea, procesul verbal. Soţia a zis: Păi da’ atunci când mi-aţi confiscat-o nu am semnat eu procesul verbal? Tot aşa de bine îl semnez şi-acum. Nu, nu, personal trebuie să-l semneze el. Şi...

[E.L.]: Atuncea la moartea lu’ Gheorghiu Dej.

Da, atuncea, atuncea murise Gheorghiu Dej, şi probabil că o fi lăsat el cu limbă de moarte să se restituite... să se restituie şi toate casele astea confiscate şi bunurile la cei care-au fost arestaţi. El probabil şi-a dat seama că şi lui... i-o impus, că... o luat modelul din răsărit.

Şi după 1989 vi s-a acordat o... pensie cum c-aţi... fost condamnat?

Da, avem o indemnizaţie. Da, am fost... s-a... mai mică, acuma s-a majorat. A ajuns acuma la 60.000 de lei de an de detenţie... 60.000 de fiecare an de detenţie. Calculată bineînţeles şi la zi. Dacă ai avut atâţia ani, atâtea luni, atâtea săptămâni, atâtea zile, calculat la zi...

Vi s-a retrocedat terenul pe care l-aţi avut înainte de arestare?

Păi... mi-a retrocedat cu legea 18...

Da.

...că atuncea toate terenurile care au fost... care au fost confiscate s-au restituit. Chiar şi cele care au fost predate după legea 308, donaţiile la stat. Toate s-au restituit.

[E.L.]: (ininteligibil)

Da.

Şi sunteţi scutit de anumite impozite?

Da, avem anumite facilităţi... dar... cele mai multe sunt fără importanţă. Că dacă ai cazan de ţuică nu plăteşti impozit. Dacă... Nu plătim... Acuma impozitul pe pământ nu plăteşte nimeni, dar dacă ai maşină nu plăteşti impozitu’ pe maşină, după casă... şi astea-s mai importante, restu’... mărunţişuri. Şi-avem dreptu’ la... la 6 călătorii gratuite pe calea ferată. Adică 6 drumuri. 3 drumuri dus-întors.

Cum a fost cu recursul în anulare?

Recursul în anulare a fost foarte... foarte frumos... Vă spun...

[E.L.]: (ininteligibil)

Vă spun, când... am mers la Curtea Supremă am văzut afişat la uşă, am văzut tot lotu’ era trecut acolo. Şi când am citit... mi-am dat seama şi... de fapt ştiam care mai trăieşte cine-i mort şi tot... Şi când a strigat, când a făcut acolo apelu’... io eram în sală. Strigă: Rugină Constantin! Io ştiam că-i mort. Din sală io: Mort! Isac Ion! Io din sală: Mort! Mai strigă unu’, se prezintă unu’ Popa. Cu toate că noi am fost în aceiaşi boxă da’ acuma nu ne-am mai cunoscut. Până când i-a strigat numele şi-a venit şi el acolo. Când m-a strigat pe mine m-am dus şi io acolo în faţă... şi mai strigă unu’ Popa. Când îl strigă pe Popa, o doamnă din sală: Prezent! Da’ zice grefieru’: Păi, doamnă, dumneata eşti Popa Ioan? Nu şt... Păi nu, da-s nepoata lui! No bun, poftim! O lăsat-o şi pe ea acolo-n faţă. Şi începe procuroru’... Vă spun, dacă el ar fi fost în cauză nu ar fi vorbit mai frumos şi mai la obiect decât a vorbit ăsta. Atât de frumos ne-a apărat, că practic o fost... procuroru’ trebuia să ne... să ne acuze... din contră, ne-a apărat. Şi după ce termină procuroru’... Uitai să vă spun că atunci după ce-am luat io dosaru’ să-l consult, vine un bătrânel şi el la grefieră şi-i cere tot dosaru’ 7. Şi-atunci îi spune grefieru’: Păi, uitaţi, îi la dânşii. Vine la noi... zice: Nu vă supăraţi, eu sunt avocatu’ dumneavoastră din oficiu. Păi noi n-am solicitat şi nici n-am ştiut, nici n-aveam nevoie de avocat. El era avocatul din oficiu pus, ca să fie procedura complectă, probabil, că aşa se lucrează în magistratură... Şi... atuncea i-am cedat dosaru’ să se uite el acolo, cât o fi putut, 5-10 minute cât o fi durat până o început procesu’... Ce-o putut să afle el [în] aşa timp scurt din dosar... În orice caz, când i-a dat cuvântu’ o spus şi el câteva vorbe acolo... Şi pe urmă ne-ntreabă pe noi. Zice: Dintre dumneavoastră are cineva ceva de spus? Păi io de colo: Domnule preşedinte, onorat Tribunal... zic... ar fi foarte multe de spus, dar aşa... câteva aspecte să vă spun. Şi i-am explicat cum a fost treaba cu acuzaţiile noastre, pentru ce am fost acuzaţi, cu organizaţie „Garda Albă” inventată de Securitate... pe care n-am recunoscut-o, n-o recunosc şi n-o voi recunoaşte niciodată c-o fost o invenţie. Şi că am vrut să luăm legătura cu anglo-americanii să ne trimită aparate de radio-recepţie... Toate erau minciuni. Şi... pe ormă... Vă spun... era... era sala plină acolo... e, da’ când le-am spus io treburile astea musca s-a auzit în sală. Lumea era curioasă. Şi magistraţii... L-am văzut pe procuror când a pus coatele pe masă, barba pe mâini, şi se uita când la mine, când la pro... la magistraţi, acolo... că, sigur că, domnii magistraţi or fi văzut dosaru’ şi... da’ nu-i tot una să vezi nişte acuzaţii pe hârtie sau să le auzi direct de la sursă. Şi... a, vorbit, vă spun, şi eu şi... pe ormă ne-a lăsat în pronunţare. La ora 2 ne-a dat pronunţarea şi ne-a spus că s-a admis recursul în anulare.

În ce constă de fapt procedura aceasta de recurs în anulare? Ce se hotărăşte?

Se... se şterge şi cazieru’ şi tot. Se restituie toate bunurile care nu s-au restituit. Pentru că acolo aşteptând hotărârea instanţei, pe sală am stat de vorbă cu... doamna aceia care era nepoata lu’ Popa ăsta şi cu celălalt care era prezent, unu’ Iacob... şi mi-o arătat că ei au făcut recursul în anulare, au cerut, şi pe considerentu’ că ei nici astăzi nu şi-au primit casele înapoi. Asta... doamna aceia avea Cooperativa de Consum în casă.

De unde era?

Din Hunedoara. Şi... nici astăzi nu i-a fost restituită cu toate că locuia în aceiaşi casă, dar nu i-a fost restituită şi voia Cooperativa să-i vândă casa, şi ea ca să oprească vânzarea a făcut recursul ăsta în anulare ca să poată să-şi obţină casa. Şi sigur că după hotărârea asta îi va restitui şi ei casa.

[...]

Domnu’ Lupu, o să vă mai rog să-mi spuneţi ce evenimente v-au marcat în timpul detenţiei dumneavoastră.

Păi... evenimente... ce să vă spun? Acolo eram preocupaţi în celule când stăteam izolaţi aşa, să ne spunem fiecare din domeniul în care... făceam serviciu’ în libertate şi să petrecem cumva timpu’, şi fiecare spunea câte ceva. Şi... mi-aduc aminte că noi... şi din mâncare ne scoteau ultima bucăţică de os, pentru că se temeau că ne putem sinucide, c-un os din ăla să ne tăiem venele, să ne... sinucidem în celulă acolo... Şi nu ne... permiteau nici oase din alea să primim în mâncare, şi cu toate astea tot se mai întâmpla că mai scăpau câte-un os din ăsta şi noi... am fructificat şi treab-asta. Şi luam câte-un os din ăsta când îl mai scăpau pân mâncare şi îl sculptam. În bucăţica aia de os, că dacă era de 2 centimetri, de 3 centimetri îl foloseam şi făceam anumite sculpturi. Cu ce? Cu o sârmă pe care o frecam pe ciment, jos, şi făceam un fel de daltă şi cu astea lucram şi făceam sculpturile astea, şi, sigur, că nu făceam altceva decât cruci, făceam chipul Mântuitorului, şi... pe-astea le păstram în aşa fel ca nu cumva să dea de ele la percheziţie că numa’ aia ne mai lipsea, să ni le mai găsească şi pe-astea, c-apăi era nenorocirea pe capu’ nostru. Şi-am reuşit, totuşi, de am făcut câteva, şi la eliberare... pentru că s-a făcut o percheziţie la pielea goală când ne-a eliberat... am reuşit... când am văzut că se apropie timpu’, vedeam că se eliberează... le-am cusut pe... pă... indispensabili, pe guleru’ indispensabililor cum v-am spus, că tot îngroşam indispensabili astea cu petece ca să ne ţână cald, pe-acolo am reuşit de le-am cusut înăuntru şi am ajuns cu ele acasă. Sigur că fiecare era destinată, fiind în detenţie acolo, la fiică-mea, la soţie, la băiat, pentru că în spatele lor puneam un monogramă acolo. Şi... am ajuns până la urmă de le-am scos în libertate. Le-am scos în libertate şi le-au văzut şi copiii şi soţia, să vadă cu ce ne-am ocupat şi-acolo în detenţie... ca să treacă timpu’ mai uşor.

Şi pe ormă, să vă spun după ce-am venit acasă ce probleme am avut. Era băiatu’ în clasa a IV-a şi trebuia... să... meargă să... vroia... el practic voia să meargă să facă Liceul Militar. Şi vine între timp un ofiţer de la Centrul Militar din Deva... în clasă şi-i selectează. Sigur, după ţinută, după... înălţime, corpolenţă, după criteriile care le aveau ei... printre care l-a selectat şi pe băiatu’ meu. Şi vine băiatu’ acasă, îmi spune: Uite ce s-a întâmplat...c-o venit cineva să-i selecteze şi el ar vrea să meargă şi el să se facă ofiţer... dacă îi dau voie? Sunt de acord? Io ce să-i spun băiatului, pentru că el nu ştia de toată povestea cu detenţia mea. Şi... i-am spus: Sigur că da, dacă vrei şi-ţi place... te duci. Dar am avut grijă ca dimineaţa, fiind ei la vizita medicală la spital, că trebuia să facă o vizită medicală, m-am dus şi io la spital, şi pe coridor fiind am întâlnit ofiţerul respectiv, la care m-am prezentat şi i-am spus: Uitaţi cine sunt, şi i-am... Scurt: Uitaţi care-i treaba, băiatul meu poate intra, că uite, io am fost condamnat politic, şi dacă el poate să... intre la şcoala asta, la Liceul Militar? Mi-a spus foarte scurt că nu v-a putea să intre. Şi-atunci l-am rugat frumos, zâc: Vă rog, atuncea, mergeţi dumneavoastră la una din secţii, la Interne, la urechi, la ochi, la ceva, şi găsiţi un motiv... şi... de respingere, ca să pot să-i spun la copil că, uite, din cauza asta nu poţi tu să intri. Şi-atunci... m-a-nţeles, m-a-nţeles omu’, dar n-a făcut ce l-am rugat eu... în schimb după ce s-a dus la Deva îmi trimite o carte poştală prin care îmi scrie: „Întrucât fiul dumneavoastră nu întruneşte condiţiile să aibă note numai de la 8 în sus...” pentru că în timpul anului a avut şi o notă de 6 şi... probabil că a fost şi o ocazie să-i arăt: Uite, mă, Neluţu, din ce cauză nu ai putut tu să mergi, că ai avut note sub 8 şi numai cu note mai mari se putea admite-n şcoala asta. Şi sigur că un om foarte cuminte, foarte cumsecade, pentru că i-a venit ideea asta, că altfel... Dacă azi ar veni şi i-aş strânge mâna pentru gestu’ care l-a făcut. Şi băiatu’ a rămas convins că asta a fost cauza că n-a putut să meargă la Liceul Militar, din cauza notelor.

La fel am avut greutăţi şi cu fiică-mea. Ea vroia să meargă să facă Ştiinţe Economice la Sibiu... secţia... secţia...

[E.L.]: (ininteligibil)

...era atuncea pentru Consiliile Populare, jurişti la Consilii, la Primării. Şi la fel, pentru că n-a ştiut de situaţia mea, trebuia să complecteze chestionaru’ acela prin care trebuia să scrie dacă are rude în străinătate, dacă are rude care au fost condamnaţi, şi pentru că ea nu ştia de toată povestea asta m-am dus io la Sibiu, şi la facultate am complectat eu chestionaru’ ăsta şi foarte sincer am scris: „Am fost condamnat aşa, şi-aşa” şi toată ăsta. Şi pe considerentul ăsta i-a respins şi dosarul ei. Deci nici unul din copii care au vrut să-şi facă o carieră pe care îi plăcea, n-au reuşit să şi-o facă tot din cauza mea. Eu... mă simt eu vinovat, dar n-am nici o vină, practic, şi, totuşi, vedeţi că ei trebuit să sufere şi ei de pe... urmele noastre, care-am fost pedepsiţi pe nedrept şi am suferit atâta timp. Aşa că... şi ei, săracii, o trebuit să suporte nişte consecinţe şi toată viaţa...

[E.L.]: (ininteligibil)

...şi toată viaţa acuma ei... trebe să-şi facă altă carieră şi-au făcut, pe care a trebuit să şi-o profeseze.

Aş dori să mai îmi spuneţi, vă rog, în timpul detenţiei au murit dintre dumneavoastră, din grupul dumneavoastră?

A murit, chiar la mine-n celulă fiind... ţăranu’ ăsta de care vă spuneam, Isac, a murit la... l-a scos înainte c-o zi de-a muri, l-a dus la morgă, acolo a şi murit... Singuru’ de care ştiam, care a murit în penitenciar. A murit şi la Deva unu’ Smântână, de care nu... cu care nu am stat în celulă, dar am auzit că în penitenciar la Deva, după condamnare, până nu ne-a transferat, a murit în penitenciarul Deva.

Din ce cauză credeţi c-au murit cei doi?

[E.L.]: (ininteligibil) condamnat la moarte...

Păi... din cauza tratamentului bun care l-au avut acolo, hrană şi mâncarea bună care au primit-o. Că a ajuns bătrânu’ ăsta, Isac, care l-a arestat la 62 de ani... a ajuns numai piele şi os... şi... mă rog, normal că... n-a mai putut rezista.

În schimb am avut în primul lot, în primul lot când i-a judecat pe-ia, au fost condamnaţi la moarte patru dintre ei... pe care i-a şi executat. Sigur că nu v-am spus la început cum a fost organizată toată înscenarea asta, c-a fost legată de un om... nebun să-i zicem, din moment ce a fost internat de mai multe ori în Spitalul de Nebuni din Sibiu şi din Zam, şi de care Securitatea a profitat, şi l-au pus în fruntea organizaţiei. Tot felul de promisiuni îi făceau că-l vor face preşedintele statului şi ăsta, şi omu’ aşa cum a fost, în mintea lui, a acceptat şi sigur că... a declarat şi... tot ce i-a solicitat Securitatea. Până şi pe şeful de gară, Moldovan, care era şeful meu de staţie... l-a arestat în luna mai, şi... atâta l-au bătut că l-au confruntat cu mine, l-au adus cu... în cel... în sala aceea, că practic procesul nostru atunci a fost judecat, nu înscenarea şi mascarada care s-a făcut la Judecătorie aci, cu Tribunalul Militar din Cluj în deplasare la Deva. Noi am fost judecaţi separat înainte, în penitenciar. Când m-a dus şi m-a confruntat cu Moldovan ăsta, mă duce pe mine în sală, pe altă uşe îl aduce pe el şi... schelet. Nu l-am recunoscut. Cu toate că era un om solid, un om gras... atunci era de nerecunoscut. Îl aduce acolo-n sală şi faţă de mine îl întreabă: Îl cunoşti? Îl cunosc. Cum îl cheamă? Lupu. Recunoşti că l-ai recrutat în Organizaţia „Garda Albă”? Da, recunosc. Recunoşti că i-ai dat un bănuţ ca semn de recunoaştere? Da, recunosc. Păi vă daţi seama cât l-au bătut şi cât a suferit omu’ ăsta ca să spună de mine treab-asta? Atâta timp cât or fost minciuni tot ce ăsta... Şi-atuncea eu n-am mai rezistat să stau pe scaun, m-am ridicat. Nu mi-au dat voie să vorbesc. Stai jos! Stai, că tu vorbeşti când îţi vine rându’!Şi nu m-au mai lăsat să mai spun, cu toate că n-am recunoscut nici atuncea, dar aşa cum or judecat lotu’, nu m-au judecat pe mine, m-au băgat în oala aceia şi ne-a’ condamnat la grămadă. Ei, practic asta a fost condamnarea, nu mascarada făcută la Tribunal cu deplasarea Tribunalului Militar din Cluj. Noi de-atuncea ştiam... Nu ştiam noi, dar ei ştiau că asta e... hotărârea... noastră şi Securitatea va impune Tribunalului: Aşa să-i pedepsiţi cum cerem noi!

[...]

Dumneavoastră v-aţi întâlnit cu individul acela care se pare că a fost cel care v-a implicat pe toţi în acest proces?

Nu l-am cunoscut niciodată. Nici în anchetă, nici înainte, fiind în libertate, până când în... în Securitate am auzât, în anchete, pe-acolo, că suntem legaţi de unu’ Nistor, de un nebun. Şi sigur că noi n-am putut face dovadă nicicum, însă soţia şi cu familiile lor au umblat pe la toate spitalele astea şi cu certificate medicale sau dus şi-n recurs, când au făcut a fa...

[E.L.]: (ininteligibil)

...s-au dus cu certificate medicale de la spitalele astea de nebuni că să le dovedească de ce a legat Securitatea atâţia oameni, oameni care n-aveau treabă cu asta... i-a legat de un nebun. Că, practic, l-au obligat pă el ca să poată să-şi facă ei programul, să facă organizaţie aşa cum au intenţionat să ne... terfelească într-o porcărie ca asta, că nu i-am spus altfel niciodată decât porcărie.

Am uitat să vă întreb, bătrânul acela de 62 de ani unde a murit, la Gherla?

La Gherla.

La Gherla.

La Gherla. Era cu mine în celulă şi... fiind în starea în care a fost de... aproape mort l-am dat afară, l-am scos la uşă, şi l-a luat şi l-a dus... la morgă, unde a şi murit atunci.

[...]

Spuneaţi despre o discuţie a dumneavoastră cu avocatul Bunescu... în legătură cu Nistor, cel care v-a implicat în proces...

Păi fiind în celulă cu avocatul Bunescu...

Unde eraţi, la Gherla?

La Gherla, da, ne spunea că într-adevăr el l-a cunoscut pe Nistor, dar niciodată nu i-o spus de o asemenea organizaţie. Lui îi vorbea de o asociaţie de întrajutorare, adică să cotizeze mai mulţi membri, să strângă bani, şi cu banii ăştia să dea ajutoare la unu’ la altu dintre membrii asociaţiei pentru construcţii de căşi, şi să se ajute între ei. Ăsta era scopul cu care Nistor a vrut să facă şi el ceva, dacă într-adevăr a făcut. Şi asta era declaraţia domnului Bunescu, pentru că l-a cunoscut din libertate. Şi asta i-a solicitat, nu să facă organizaţie împotriva orânduirii sociale şi... Asta a fost.

Nistor lucra în Combinat la Hunedoara?

Nistor era maistru în Combinat, aşa am aflat din discuţiile lor, şi din proces, că el a fost maistru în Combinat.

Vă mulţumesc.

 

Transcrierea şi tehnoredactarea

Cosmin Budeancă

august 2006