Elena Bobocel (n. Butoi)

M-am dus la primărie. Era primar Gâtan. Şi a zis: „Nu, domnule! Cine v-a dat drumul, să vă dea și casele!” „Păi, da mi-a dat casa. E casa mea acuma. Dumneavoastră trebuie să ne-o eliberaţi!” „Nu! Eu n-am niciun ordin, ca să eliberez casa! Te duci la Ghergulescu!” „Pe mine nu m-a luat nimeni de la Ghergulescu!” Ghergulescu, fiind cumnatul lui! „Nu m-a luat nimeni de la Ghergulescu. Pe mine m-a luat din casa mea, m-a luat!” Şi atuncea, zic: „Bine. Uite, mă duc să-mi fac prezența, și la miliție, și eu vin și-mi bag ce am, în antreu!” Că antreul nu era ocupat. Că aveam în dreapta camere, drept înainte era cooperativa, în stânga era iar camere. Şi, treceau pe acolo toţi. „Nu, nu! Să nu bagi nimic în casă! Nimic în casă, să nu bagi!” „Bag în pivniţă!” „În pivniţă are cooperativa, magazie.” „Nu mă interesează. E pivnița mea. Sparg ușa și tot bag în pivniță.” Am plecat. M-am dus la Miliție. Era în Gârdoaia, la nea Petrache, Miliţia.

Elena Bobocel: Da, la capătul satului. La capătul comunei, cum era atuncea. Și, Costică, deja știa, avea actele toate puse pe bordul maşinii, tot, nu ştia că atuncea, dar ştia pentru ce… S-a dat jos, cu cheile în mână, şi el, i-a spus ofițerul: „Tovarășul Bobocel, cu data de astăzi, nu mai aveți voie…” Nu! „De cine vă lipsiți? De mașină? Sau de familie?” Și el i-a spus: „De familie, nu mă pot lipsi, de mașină mă lipsesc oricând. Și orice va fi, eu de familie nu mă lipsesc! Poftim cheile!” R: Deci, i-a lăsat alternativa… Da, deci, dacă se lipsea de familie, cred că pe el nu-l deporta! Elena Bobocel: Nu, nu. El rămânea. Şi atuncea, i-a dat cheile, le-a luat ofiţerul, s-a suit Costică în maşină, i-a dat actele în mână, s-a suit în maşina cealaltă, şi l-a adus acasă. L-a adus acasă. Eu când l-am mai văzut și pe Costică, eu numai într-un plâns am ținut. Ce mai! Eu nu mai puteam! Îndată ce mi-a zis că nu am voie să iau nimica din casă, decât copilul și strictul necesar pentru copil și „Pentru dumneavoastră de schimb, în rest nu trebuie să luați nimic!” Și pe urmă, ce le-o fi spus, ce-o fi vorbit cu Ilă că nu-i chiar așa cum este, sau ce știu eu, ce le-o fi spus Ilă, a venit și mi-a spus: „Că pot să iau…” Nu! Mie nu mi-a spus nimic! Şi când a venit mașina, a dat ordin la soldați, să vină în casă, să scoată afară un pat, cu totul ce este în el, cu pernă, cearșaf, tot ce este, saltea, și… să mai pună în plus, o masă, patru scaune, și să mai ia… „Mai luați ceva, o plapumă. Puteți să mai luați un cearşaf, două. O pătură, că văd că aveți pături, multe și bune. Și pături groase, nu știu ce. Că poate va fi nevoie pentru fată, pentru copil”. Soldații mi-a cărat tot afară, tot acolo mi le-a pus.