Viorel Mihail Anghel

Ne-am gândit să o trecem împreună, dar nu am apucat nici măcar să o trecem pentru că noi făcusem un plan destul de redundant, dar lipsit de orice posibilitate de a fi finalizat. Ne gândisem.. Îl făcusem pe hartă, tot planul fusese făcut pe hartă (râde), pentru că nu mai fusesem, nici eu, și nici ea, prin locurile alea și nu cunoșteam... Și ne-am uitat pe hartă și am văzut că pe drumul de la Oravița la Moldova Nouă e o ramificație pe la Răcășdia, unde merge șoseaua spre Iugoslavia, spre Belgrad, iar mai jos de Răcășdia e o localitate Grădinari, unde șoseaua se apropie foarte mult de graniță. Și noi ne gândeam că, dacă mergem într-o mașină de ocazie de la Oravița la Moldova Nouă, nu o să se ia nimeni de noi și o să vedem cam cum e situația pe acolo, pe unde se apropie șoseaua de graniță atât de mult cât se vedea pe hartă. Consideram noi, vreo 500 de metri, maximum un kilometru. Să vedem dacă sunt copaci sau porumbi pe unde să ne putem ascunde să trecem noaptea. Că ne gândeam apoi să ne întoarcem de la Moldova Nouă pe jos și să trecem noaptea granița în Iugoslavia. Și în Iugoslavia ne așteptam să ne prindă imediat ca să ajungem probabil în vreun lagăr pentru est-europeni și ulterior să emigrăm. Dar lucrurile nu s-au întâmplat așa cum ne-am propus noi, pentru că, la un kilometru, maxim doi kilometri la ieșire dinspre Oravița spre Moldova Nouă, era un punct de control, cu un grănicer și o barieră acolo. Ăsta nu funcționa decât de la 1.00 după amiaza până la 5.00 dimineața. Și noi am trecut după-masa pe acolo că ne gândeam să se întunece până când ne întoarcem noi de la Oravița, deci în perioada în care era grănicer acolo și grănicerul ăsta oprea toate mașinile românești. Nu oprea nicio mașină străină, nu era vamă de... dar toate mașinile românești erau oprite și controlate actele. Și cei care erau localnici treceau fără probleme, iar cei care erau din altă parte erau luați la întrebări. Noi nici nu a mai fost nevoie să fim luați la întrebări pentru că ea, având pașaport RDG, deci fiind nemțoaică, a devenit imediat suspectă acolo. Eu, fiind cu ea, la fel. Și am fost luați cu escortă direct din mașină și duși la garnizoană la grăniceri și… în Oravița. Și acolo interogatorii peste interogatorii: „Ce vreți să faceți? De ce pe aici?”

Pe urmă am fost duși tot așa, legați doi câte doi la o pereche de cătușe, îmbarcați într-un autobuz cu milițieni cu noi în autobuz. Am fost transportați în închisoare la Timișoara, la Popa Șapcă. Acolo, mi s-au făcut analizele, RBW-ul și tiocolul... sângele pentru sifilis. Așa… Lucru normal pentru cei care sunt în colectivități… Radiografii pulmonare. Iar la cabinetul medical de la închisoare de la Popa Șapcă era un medic, cred că ginecolog sau chirurg, nu știu exact ce specializare avea, oricum era un medic deținut, care era sub comanda unui… tablagiu, subofițer din ăsta de miliție. Și ăsta ne recolta sângele. Nu prea avea cine știe ce dexteritate, dar eu i-am spus că sunt asistent de laborator și că, în ceea ce privește recoltarea de sânge, mă pricep foarte bine și l-am ajutat. Acesta, milițianul care era șeful cabinetului, când a văzut că sunt atât de expeditiv și asta, a vrut să mă oprească acolo, la cabinetul medical. Și mi-a căutat… aveau niște cartonașe, ca un fel de cărți de vizită cu evidența noastră, fiecare cu numele acolo, cu date personale și infracțiunea sau tentativa la infracțiunea pe care o comisesem. Și în momentul în care mi-a căutat cartonașul, ca să mă scoată dintre ceilalți și să mă oprească la cabinetul medical, și a văzut TTF pe el, tentativă de trecere a frontierei, l-a băgat la loc și mi-a zis: „Măi băiatule”, zice, „nu puteai să furi și tu sau să dai în cap la cineva, că te opream aici la cabinetul medical că aveam nevoie de tine!” (Râde) „Dar cu asta, cu tentativa de trecere a frontierei nu pot să te opresc, asta e infracțiune gravă!” Și pe urmă am văzut în închisoare că este una din infracțiunile foarte grave, pentru că am fost separați de ceilalți deținuți, chiar și de criminali și de violatori, de hoți. Am fost duși pe Secția a III-a, care era o secție restrictivă. Ce se întâmplă? Ceilalți aveau ferestre obișnuite cu gratii. La noi erau și jaluzele, și plase de sârmă pe interior, deci jaluzele din astea cum sunt obloanele pe dinafară, la fereastră. Era întuneric ziua și lumină noaptea, că noaptea ne aprindeau un bec.